Clinica de Medicină Tradițională Chineză „DANTIAN” din Iași este prima clinică de acupunctură medicală din Moldova, care folosește tehnici avansate, de tratament prin acupunctură somatică și pe microsistemele energetice ale organismului uman.
Astfel, în clinica noastră, pacienții pot fi tratați numai dupa un diagnostic energetic complex pe meridiane si loje energetice.
Deasemenea, folosim numai ace de acupunctură de unică folosință, obținute prin tehnici de prelucrare digitală, care produc un foarte mic și insesizabil disconfort la introducerea lor în piele. Aceste ace de acupunctură de diverse tipuri, sunt importate din Statele Unite și Marea Britanie.
Condițiile de tratare ale pacienților sunt deosebite iar atmosfera clinicii de acupunctura este relaxantă. Personalul clinicii este înalt specializat în medicina tradițională chineză, în spitale și universitati de specialitate din Marea Britanie, China, Suedia, Statele Unite ale Americii.
În urma stabilirii profilului energetic al pacienților, aceștia pot fi tratați folosind tehnici de electroacupunctură, electromoxibustie, laseropunctură pe frecvente specializate, laseracupunctură auriculară, moxibustie prin plante, moxibustie IR, precum și combinații ale acestor tehnici. Aparatele folosite sunt de ultimă generație, importate din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Suedia.
Vă așteptăm cu drag, pentru că, cu siguranță vă putem ajuta să vă simțiți mai bine și să fiți mai sănătoși.
Dr. Dan Constantin MARTINIUC
M.D., Lic.Ac., PhD.FM
Clinica DANTIAN
Dr. Dan Constantin MARTINIUC Cabinet Medical de Medicina Tradițională Chineză
Site-ul nostru folosește cookies-uri. Dacă credeți că e ok, te rog sa faci clic pe "Accept tot" sau poți selecta și alte tipuri de cookies-uri făcând clic pe "Setări".".
Citește politica noastră privind cookie